Bluză gen cămaşă (şemizetă) – Model nr. 44

Această bluză se tricotează în lung, dintr-un fir de lînă moale şi subţire, în „punct de jerseu”, cu dungi înguste. Se ia dosul lucrului drept faţă. Mîneca largă, şapte-optimi, este prinsă într-o manşetă dublă, care se închide cu un nasture. Bluza se poate purta deasupra sau înăuntrul fustei.

Furnituri: poza 44
Circa 270 g lînă în culoare de fond (F) şi circa 40 g lînă în culoare contrastantă (C). Andrele nr. 2 şi 5 nasturi.

Mărimea:
Circumferinţa pieptului 94 – 96 cm, lungimea bluzei încheiată la nasturi circa 106 cm, lungimea la mijlocul spatelui 56 cm.

Model:
Bluza se tricotează în întregime în „punct de jerseu” lucrat în dungi, luînd dosul lucrului drept faţă. Pentru aceasta, pregătim două gheme din lînă în culoare de fond. Cu unul din gheme tricotăm 10 rînduri în „punct de jerseu”, începînd cu un rînd de ochiuri pe dos şi sfîrşind cu un rînd de ochiuri pe faţă.

Rîndul 11: (C) (pe faţa lucrului) pe dos (lăsăm firul să atîrne şi continuăm în culoarea de fond cu al doilea ghem. Tricotăm din nou 10 rînduri în „punct de jerseu”, dar de data aceasta începem cu un rînd pe faţă şi sfîrşim cu un rînd de ochiuri pe dos.

Rîndul 22: (C) (pe dosul lucrului) pe faţă.

Aceste 22 rînduri se repetă.

Măsura:
34 ochiuri şi 56 rînduri = 10 cm.

Spatele:
Începem la marginea stîngă în punctul însemnat cu „A”, cu 16 ochiuri în culoarea de fond. Tricotăm 2 rînduri. La marginea stîngă continuăm drept înainte (răscroiala mînecii), la marginea dreaptă adăugăm la cîte 2 rînduri, la începutul lor, de 5 ori cîte 16 ochiuri, şi o dată 21 ochiuri. Vor fi 117 ochiuri. Începînd de aici continuăm marginea dreaptă (marginea de jos) drept înainte. La marginea stîngă creştem, la cîte 2 rînduri, de 4 ori cîte 2 ochiuri, de 2 ori cîte 3 ochiuri şi o dată 20 ochiuri. Vor fi 151 ochiuri. Lăsăm această bucată de o parte. Cu alte andrele începem 2 ochiuri şi creştem la marginea dreaptă, mereu la începutul celui de al doilea rînd, de 5 ori cîte 4 ochiuri şi o dată 5 ochiuri, iar la marginea stîngă creştem în acelaşi timp la cîte 4 rînduri, de 3 ori cîte 1 ochi. Formăm astfel un mic triunghi de 12 rînduri şi 30 ochiuri. Luăm ochiurile acestui triunghi şi ochiurile bucăţii lăsate de o parte, pe o singură andrea, în aşa fel încît să vină la marginea stîngă pentru completarea răscroielii mînecii (atenţie la continuitatea moelului!). Vom avea 181 ochiuri pe andrea. model 44Continuăm şi creştem la marginea stîngă (umăr) la cîte 3 rînduri, de 18 ori cîte 1 ochi şi la cîte 4 rînduri de 6 ori cîte 1 ochi. Vor fi 205 ochiuri. Cînd lucrul are 19 cm de la punctul de plecare, scădem la marginea stîngă, la cîte 4 rînduri de 4 ori cîte 1 ochi. Rămîn 201 ochiuri. Din acest moment tricotăm drept înainte pînă avem 25 cm de la punctul de plecare. Ultimul rînd trebuie să fie în culoarea contrastantă. Aici va fi mijlocul spatelui. Începînd de aici lucrăm în sens opus. Scădem în aceeaşi măsură în care am crescut pînă acum şi creştem în aceeaşi măsură în care am scăzut pînă acuma.

Partea dreaptă a feţei:
Începem tot la o margine, la punctul însemnat cu B, pe 19 ochiuri. Tricotăm 2 rînduri. La marginea stîngă (răscroiala mînecii) continuăm drept înainte; la marginea dreaptă creştem la cîte 2 rînduri, la începutul lor, de 4 ori cîte 19 ochiuri şi o dată 22 ochiuri. Vor fi 117 ochiuri. La marginea dreaptă continuăm drept înainte pînă la sfîrşit. La marginea stîngă creştem la cîte 2 rînduri, de 8 ori cîte 1 ochi, de 8 ori cîte 2 ochiuri şi o dată 7 ochiuri. Vor fi 148 ochiuri. Lăsăm lucrul de o parte.

Cu alte andrele începem 2 ochiuri. Tricotăm un mic triunghi, la fel cu cel de la spatele bluzei (12 rînduri şi 30 ochiuri). Pe urmă luăm ochiurile pe o singură andrea, ca la spate. Vor fi 178 ochiuri. La marginea stîngă creştem la cîte 3 rînduri, de 24 ori cîte 1 ochi (umărul). Vor fi 202 ochiuri şi lucrul va fi de 21 cm măsuraţi pe verticală. Începînd de aici scăpdem la marginea stîngă, la cîte 2 rînduri, de 17 ori cîte 1 ochi (răscroiala gîtului). Rămîn 185 ochiuri. Continuăm drept înainte pînă ce lucrul are 28 cm de la punctul de plecare (dacă este nevioie, mai tricotăm 1-2 rînduri astfel încît ultimul rînd să fie în culoare contrastantă sau să fie al cincilea rînd în culoarea de fond).
În rîndul următor luăm 83 ochiuri pe o andrea de rezervă şi lucrăm numai cu restul de 102 ochiuri. Formăm 3 butoniere orizontale astfel: * tricotăm 17 ochiuri din cele 102 ochiuri de pe andrea, încheiem 7 ochiuri. Repetăm încă de 2 ori de la *. Tricotăm restul de 30 ochiuri. În rîndul următor creştem cîte 7 ochiuri deasupra celor încheiate în rîndul anterior. Mai tricotăm încă 2 cm drept înainte de la rîndul cu butoniere (să avem 30 cm de la punctul de plecare). Aceasta va fi marginea feţei cu butoniere. Însemnăm rîndul cu un fir colorat. Începînd de aici tricotăm dublura. După 2 cm formăm deasuăpra primelor 3 butoniere încă 3 butoniere, pe urmă creştem răscroiala gîtului în aceeaşi măsură în care am scăzut-o. Vor fi 119 ochiuri. Cînd avem 9 cm de la marginea feţei, de la semn, încheiem. Începem pe 119 ochiuri şi tricotăm o bucată la fel, în sens opus şi fără butoniere. Mai tricotăm 2 cm drept înainte (mijlocul feţei) aici luăm pe aceeaşi andrea ochiurile lăsate pe andreaua de rezervă şi continuăm în sens opus partea stîngă a feţei.

Mîneca dreaptă:
Începem cu 116 ochiuri, la marginea dreaptă creştem, la cîte 4 rînduri, de 14 ori cîte 1 ochi. Urmăm drept înainte. La marginea stîngă tricotăm 10 rînduri drept înainte, pe urmă creştem la cîte 2 rînduri, de 28 ori cîte 1 ochi. Vor fi 158 ochiuri. Cînd lucrul are 12 cm de la rîndul începător, încheiem la marginea dreaptă 24 ochiuri, pe care le începem din nou în rîndul următor. La marginea dreaptă urmează 7½ cm drept înainte iar la marginea stîngă creştem la cîte 4 rînduri, de 10 ori cîte 1 ochi. Vor fi 168 ochiuri. Pe urmă continuăm şi aici drept înainte pînă avem 7 cm. Începînd de aici scădem la marginea stîngă, la cîte 2 rînduri, la începutul lor, de 31 ori cîte 1 ochi şi de 3 ori cîte 2 ochiuri. Această margine urmează drept înainte. Între timp, la 19½ cm de la rîndul începător scădem la marginea dreaptă, la cite 6 rînduri, de 10 ori cîte 1 ochi şi la cîte 4 rînduri, de 4 ori cîte 1 ochi. Urmează şi această margine drept înainte, pînă avem 39 cm de la rîndul începător (117 ochiuri). Încheiem.

tipar 44Mîneca stîngă:
Se tricotează în sens opus.

Gulerul:
Începem cu 121 ochiuri. Creştem la cite 7 rînduri, la începutul şi la sfîrşitul lor, de 8 ori cîte 1 ochi. Vor fi 137 ochiuri. Cînd gulerul este de 10 cm (56 rînduri), însemnăm rîndul şi începînd de aici scădem la cite 6 rînduri, la începutul şi la sfîrşitul lor, de 8 ori cîte 1 ochi. Rămîn 121 ochiuri. Cînd avem 52 rînduri de la semn, încheiem.

Manşetele:
Începem cu 90 ochiuri. Tricotăm 19 rînduri drept înainte. În rîndul următor formăm o butonieră, tricotăm 5 ochiuri de la margine şi din 5 ochiuri facem butoniera. A doua butonieră vine la 7 cm exact deasupra primei butoniere. Cînd manşeta are 14 cm, încheiem.

Călcăm părţile tricotate, le montăm. Îndoim marginea de jos 3 cm şi tivim. În tiv introducem panglică îngustă sau mătase subţire ca să nu se întindă la purtat. Marginile feţelor le îndoim 9 cm. Prindem butonierele cîte două şi le festonăm. Prindem cu cîteva puncte marginea de 2 cm a feţei cu butoniere şi a feţei opuse. Îndoim gulerul pe rîndul însemnat, partea mai îngustă va fi dublura şi o aşezăm în răscroiala gîtului. Încreţim mîneca jos şi o prindem în manşeta îndoită. Butonierele manşetelor le prindem de asemenea cîte două şi le festonăm. Coasem nasturii.

„Tricotaje de mînă”, Cornelia Both şi Martha Recht, Ed. Tehnică, 1959.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: