Explicaţii simboluri

. (punct) = ochi pe faţă

X = ochi pe dos

/ = scădere spre dreapta: se tricotează 2 ochiuri împreună pe faţă

\ = scădere spre stânga: ridicăm 1 ochi, tricotăm ce următorul pe faţă şi-l trecem prin ochiul ridicat

^ = se tricotează 2 ochiuri pe faţă

cerc cu punt în mijloc = 1 ochi ridicat fără să fie tricotat

O = 1 jeteu

∩ = 1 ochi încrucişat aplecat spre dreapta: pe faţa lucrului ridicăm al doilea ochi următor pe andreaua dreaptă, luându-l din spatele andrelei, fără a-l tricota. Pe urmă tricotăm pe faţă ochiul premergător şi dăm drumul ambelor ochiuri de pe andreaua stângă.

U = 1 ochi încrucişat aplecat spre stânga: al doilea ochi următor se tricotează pe faţă, în dosul ochiurilor, luându-l din spatele andrelei; ochiul premergător se ridică, luându-l din faţa andrelei fără a-l tricota.

[/] = 1 ochi ridicat nelucrat cu firul în faţă

[\] = 1 ochi ridicat nelucrat cu firul în spate

∞ = 1 ochi ridicat nelucrat tras peste toate firele trasate (nelucrate) şi lucrat pe faţă

+ = 2 ochiuri lucrate împreună pe dos

√ = dintr-un ochi lucrăm atâtea ochiuri cât arată indicele şi anume alternând 1 ochi pe faţă şi 1 ochi pe dos

T aplecat spre dreapta = 2 ochiuri lucrate împreună pe faţă de la dreapta sre stânga

V = 3 ochiuri lucrate împreună pe faţă de la dreapta spre stânga

triunghi drept, negru = 1 ochi ridicat, următorul ochi lucrat pe faţă, ochiul ridicat trasat peste ochiul lucrat

▀ = dintr-un singur ochi formăm 3 ochiuri astfel: 1 jeteu, 1 ochi lucrat pe faţă (ochiul iniţial), 1 jeteu

cerc cu un X = 3 ochiuri pe dos

cerc cu o linie = 3 ochiuri lucrate împreună pe faţă

pătrat cu o linie orizontală = se înfăşoară firul de 3 ori e andrea

pătrat cu o linie verticală = ridicăm (trecem) ochiul astfel înfăşurat pe andreaua dreaptă cu firul în faţă

Δ = ridicăm desfăşurat ochiul (care anterior a fost înfăşurat) pe andreaua cu firul în dos.

pătrat cu X = ridicăm ochiul desfăşurat cu firul în faţă

cerc cu + = ochiul ridicat desfăşurat şi cu ochiul următor se lucrează împreună pe dos.

Copii – Pantalonaş scurt pentru băieţi

Pantalonaşul scurt este purtat de băieţi, începînd de la vîrsta de 2 ani şi pînă la 7-8 ani.

Pentru desenarea tiparului de pantalonaş putem folosi măsuri gata stabilite sau luate direct pe corp.

Măsurile stabilite pentru băieţi în etate de 3 ani sînt următoarele:
Lungime = 22 cm
Grosimea şoldurilor = 62 cm

Aceste măsuri cresc în raport cu vîrsta copiilor, după cum urmează:
Lungimea creşte cu cîte 2 cm pentru fiecare an.
Grosimea şoldurilor creşte cu cîte 4 cm pentru fiecare an.

Tiparul de faţă a pantalonaşului scurt
Desenarea cadrului. Pentru desenarea acestui tipar construim un unghi drept cu laturile nedefinite în partea stîngă a hîrtiei şi-l însemnăm cu litera A. Din punctul A în jos, pe linia verticală, aplicăm măsura de lungime a pantalonilor şi însemnăm punctul cu litera B. Din punctul B desenăm spre dreapta o linie orizontală. Aplicăm apoi, pe liniile orizontale, din punctele A şi B spre dreapta, 1/3 din măsura de grosime a şoldurilor şi punem cîte un punct. Însemnăm punctul de pe linia orizontală A cu litera C şi cel de pe linia orizontală B cu litera D.

Unim printr-o linie verticală punctul C cu D, formînd un cadru dreptunghiular, în interiorul căruia vom desena tiparul de faţă şi spate al pantalonului scurt.

Linia de răscroitură a piciorului.
Aceasta o formăm măsurînd din punctul B în sus, pe linia verticală, 1/4 din distanţa B-D. Locul aflat îl însemnăm cu litera E. Acest punct indică adîncimea răscroiturii piciorului. Măsurăm apoi din punctul D spre stînga, pe linia orizontală, 1/4 din distanţa B-D minus 1 cm şi punem un punct pe care-l însemnăm cu litera F, care indică lărgimea răscroiturii piciorului. Unim, apoi, printr-o linie uşor adîncită, punctele E şi F, formînd astfel linia de răscroitură a piciorului.

Cusătura interioară a piciorului. Aceasta o formăm măsurînd din punctul D în sus, pe verticală, 1/4 din distanţa B-D, minus 1 cm. Locul aflat îl însemnăm cu litera G. Acest punct marchează înălţimea cusăturii piciorului. Unim apoi acest punct printr-o linie oblică cu punctul F, formînd astfel linia de cusătură a piciorului.

Linia de mijloc a feţei. Aceasta o construim măsurînd din punctul C spre stînga 1/10 din măsura de grosime a şoldurilor, minus 1 cm. Locul stabilit îl însemnăm cu litera H. Acest punct indică mijlocul feţei. Unim apoi punctul H cu punctul G printr-o linie adîncită în partea de jos, aşa ca pe tipar, construind astfel linia de mijloc a feţei.

Linia de talie o formează linia orizontală, din punctul A pînă la punctul H.

Tiparul de spate al pantalonaşului scurt.
Partea din spate prezintă linii comune cu faţa, cu excepţia liniilor de talie şi mijloc, pe care trebuie să le desenăm.

Linia de mijloc a spatelui o formăm măsurînd din punctul C spre stînga, pe linia orizontală, 1/2 din distanţa cuprinsă între punctul C şi punctul H. Locul aflat îl însemnăm cu un punct, pe care-l însemnăm cu litera I. Punctul I indică mijlocul spatelui. Unim apoi acest punct printr-o linie oblică, cu punctul G, formînd astfel linia de mijloc a spatelui.

Linia de talie o reprezintă linia A-I.

Modul de tricotare.
Tricotarea pantalonaşului scurt se face începînd cu linia de talie, care poate rămîne dreaptă ca în model, sau se poate începe cu o margine lucrată cu punct de semielastic pe o lăţime de 2-3 cm.

Se urmăreşte linia tiparului pentru fiecare parte separat, sau se poate tricota într-o singură bucată, o parte de faţă şi de spate unite pe linia A-E.

Pe linia de talie se fac butoniere, dacă pantalonaşul se prinde de bluziţă, făcînd un costumaş, sau i se pun bretele şi se poate purta cu orice bluză sau pulovăr.

Pentru tricotare se pot folosi diverse puncte: punct de jerseu, punct leneş, punct de ţesătură, punct de jerseu răsucit şi altele, după gustul fiecăruia.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Pantalonaş şpilhozen

Spilhozenul este un pantalonaş cu plătcuţă şi bretele în faţă, iar în spate cu elastic. El se poartă atît de fetiţe, cît şi de băieţi, de la vîrsta de 7-8 luni, pînă la peste 7 ani.

Pentru pantalon se foloseşte tiparul de pantalon-chilot.

Modul de tricotare

Tricotarea spilhozenului se face la fel cu pantalonul chilot.
Bentiţele sînt fîşii de lăţimi variabile între 3-5 cm.

Plătcuţa este un dreptunghi de circa 6 x 10 cm. Pe ea se pot face diverse figurine sau modele româneşti.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Pantalonaş chilot

Pantalonaşul – chilot poate fi purtat de copii începînd de la vîrsta de 7 luni şi pînă la vîrsta de 6 – 7 ani.

Pantalonaşul se poartă numai cu un elastic în talie. Acest pantalonaş, cu unele adaosuri, poate fi folosit şi ca şpilhozen, aşa cum vom vedea mai departe. Pentru desenarea tiparului pantalonaşului-chilot folosim măsuri stabilite.

Pentru copii de 7-8 luni pînă la 1 an vom folosi următoarele măsuri:
Lungimea = 22 cm
Lăţimea = 56 cm
Lungimea cordonului = 50 cm

Pentru copiii de peste 1 an, vom adăuga fiecărei măsuri cîte 2 cm pentru fiecare an.

Tiparul de pantalonaş-chilot

Desenarea cadrului. Ca să desenăm tiparul acestui pantalonaş, desenăm mai întîi un dreptunghi, avînd lungimea egală cu măsura de lungime a pantalonaşului, iar lăţimea egală cu 1/4 din lărgimea pantalonaşului. Dreptunghiul îl însemnăm cu literele A B C D.

Răscroitura piciorului. Măsurăm din punctul B spre dreapta, pe linia orizontală, 1/2 din distanţa B – D minus 3 cm, unde punem un punct, pe care-l însemnăm cu litera E şi care indică adîncimea răscroiturii piciorului pe linia de fund a pantalonului. Din punctul D măsurăm în sus, pe linia verticală, 1/3 din distanţa C – D, plus 1 cm şi însemnăm locul cu litera F. Punctul F indică adîncimea răscroiturii piciorului pe linia de şold a pantalonului. Unim întîi printr-o linie curbă punctele E şi F. Linia curbă este adîncită cu 2,5 cm faţă de linia oblică punctată.

Linia de talie este reprezentată pe tipar de orizontala A – C. Acest tipar reprezintă faţa şi spatele pantalonului.

Modul de tricotare a pantalonaşului-chilot.

Tricotarea pantalonaşului începe de la linia de talie a feţei.
Se montează pe andrele un număr de ochiuri corespunzător măsurii ce o prezintă tiparul per linia de talie.

Se tricotează 2 cm cu punct de elastic dublu, dacă se trasează un elastic prin el, sau se fac 3 rînduri cu punct de semielastic 1X1, apoi un rînd de găurele tricotînd un jeteu, 2 ochiuri tricotate împreună pe dos. Se repetă acest model.

Se continuă apoi cu punct de semielastic încă cîteva rînduri pînă se ajunge la o lăţime de 2,5 cm.

După această bentiţă se începe tricotarea propriu-zisă a pantalonaşului cu punct de jerseu, sau cu alt punct, la alegere. După ce s-a tricotat o porţiune egală cu lungimea liniei de şold, se creşte 1 ochi în mijlocul rîndului. Se înseamnă acest ochi şi în rîndurile următoare se creşte la fiecare rînd lucrat pe faţă cîte 1 ochi, la dreapta şi la stînga ochiului din mijloc, pînă ce lăţimea clinului corespunde cu tiparul.

De menţionat este că ochiurile clinului se lucrează cu punct de jerseu.

Se continuă tricotarea pentru partea din spate, care începe cu clinul care se formează prin scăzăturile ce se fac pe o parte şi pe alta a clinului, iar pentru piciorul pantalonaşului se adaugă ochiuri sau se sporeşte într-o parte şi alta a clinului după cerinţele tiparului.

Se continuă tricotarea cu scăzături pînă la terminarea clinului, apoi se lucrează în linie dreaptă pînă în talie, unde se face o bentiţă cu elastic sau cu găurele, ca la faţa pantalonaşului.

Se unesc apoi cele două părţi pe linia de şold cusute pe muchie sau cu cusătură descălcată pe dos.

În talie se introduce un elastic dacă marginea este dublă, sau un şiret dacă marginea are găurele.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Rochiţe

Rochiţa constituie îmbrăcămintea de zi cu zi a fetiţelor, la care se pot face variate garnituri şi tăieturi.

Modelele cele mai potrivite pentru vîrste între 1 şi 7 ani şi mai ales pînă la 5 ani sînt cele care prezintă lărgimea de la nivelul plătcuţei. Lărgimea poate fi făcută sub formă de creţuri, cute, cerculeţe, clini, cloş etc. Tiparul rochiţei îl putem desena după măsuri fixe sau după măsuri luate direct pe corp.

Plătcuţa rochiţei poate fi dreaptă sau de diferite forme.
În mijlocul feţei sau al spatelui prezintă o fentă, iar gulerul este rotund. Rochiţa este largă şi poate fi cu creţuri, cute, clini, cloş etc. Pe plătcuţă şi pe fustiţă se poate aplica o broderie uşoară cu motive româneşti.

Pentru desenarea tiparului rochiţei cu platcă putem folosi măsuri stabilite şi măsuri luate direct pe corp.

Măsurile sînt următoarele:

Lungimea rochiţei = 35 cm
Lăţimea spatelui = 20 cm
Grosimea bustului = 56 cm
Grosimea gîtului = 20 cm
Lungimea mînecii: scurtă = 12 cm; lungă = 22 cm
Grosimea braţului = 20 cm
Grosimea pumnului = 12 cm

Măsurile stabilite dinainte se folosesc mai mult pînă la vîrsta de 3 ani. Cifrele date mai sus sînt valabile pentru vîrsta de 1 an, urmînd ca pentru următorii ani să se adauge cîte un plus de 2 cm la fiecare măsură pentru fiecare an, cu excepţia măsurii de grosime a bustului, la care aplicăm un plus de cîte 4 cm.

Rochiţa creaţă cu plătcuţă
Această rochiţă creaţă şi cu plătcuţă reprezintă modelul cel mai drăguţ şi mai practic pentru fetiţe, mai ales pînă la vîrsta de 4 ani.

Modelul de faţă prezintă o plătcuţă dreaptă şi cu fentă în mijlocul spatelui. Guleraşul este format din 2 bucăţi, iar în faţă se înnoadă cu un şireţel. Mînecuţa este scurtă, strînsă cu o manşetă. Pe plătcuţă şi pe rochiţă e o garnitură formată din broderie românească.

Tiparul de rochiţă se compune din spate, faţă, mîneci, manşete şi guler.

Tiparul din spate.
Desenăm în partea stîngă a hîrtiei, cam la 20 cm de la margine, un unghi drept pe care îl însemnăm cu litera A.
Prima linie ajutătoare este linia de lungime a rochiţei pe care o desenăm aplicînd din punctul A în jos pe verticală măsura de lungime a rochiţei şi însemnăm locul cu litera B. Din punctul B desenăm spre dreapta o linie orizontală, paralelă cu orizontala A.

A doua linie ajutătoare este linia de lăţime a spatelui, care marchează şi lungimea plătcuţei. Linia aceasta o desenăm măsurînd din punctul A în jos, pe verticală, 1/3 din măsura de grosime a gîtului plus 2 cm şi însemnăm locul cu litera C. Din punctul C ducem spre dreapta o linie orizontală, paralelă cu prizontala A.
Tiparul spatelui cuprinde plătcuţa şi corpul rochiţei.

Plătcuţa.
Răscroitura gîtului. Măsurăm 1 cm din punctul A în jos, pe verticală, şi punem un punct. Tot din punctul A măsurăm spre dreapta, pe orizontală, 1/6 din măsura de grosime a gîtului şi înemnăm un punct. Unim acest punct cu punctul de pe verticală A, printr-o linie uşor şerpuită, formînd linia de răscroitură a gîtului.

Linia de umăr. Ca să formăm această linie aplicăm din punctul C spre dreapta, pe orizontală, 1/2 din măsura de lăţime plus 1 cm. Locul stabilit îl însemnăm cu litera D. Din punctul D ridicăm o linie verticală punctată, pînă la linia de cadru. Pe această linie coborîm cu 3 cm sub linia de cadru şi punem un punct pe care-l însemnăm cu litera E. Punctul E indică înclinarea umărului. Unim acest punct cu punctul de răscroitură al gîtului de pe orizontala A, printr-o linie oblică, prelungită cu 1 cm în afara liniei verticale punctate. Locul stabilit îl însemnăm cu litera E1, care indică lungimea umărului.

Răscroitura braţului. Aceasta este formată de linia orizontală C – D, pentru forma dreaptă.

Linia de lungime a plătcuţei. Aceasta este formată de linia orizontală C – D pentru forma dreaptă.
Această linie poate fi modificată, dîndu-i diferite forme.

Forma de colţ pe care o obţinem măsurînd 3 cm din punctul C în jos, pe verticală, şi punem un punct. Unim acest punct printr-o linie şerpuită cu punctul D.
Forma rotundă o formăm unind punctul E1 cu punctul C, printr-o linie rotunjită.
Forma cu 2 colţuri o desenăm măsurînd din punctul C spre dreapta, pe orizontală, 1/4 din lăţimea spatelui, minus 1 cm şi punem un punct pe care-l coborîm cu 3 cm sub linia C. Unim acest punct cu punctul C şi cu punctul D, cu cîte o linie uşor rotunjită, formînd astfel colţul plătcuţei.
Linia de lungime a plătcuţei poate fi şi alta decît cea descrisă.

Linia de mijloc a spatelui o formează linia verticală A – C.

Corpul rochiţei.
Corpul rochiţei reprezintă porţiunea de la plătcuţă în jos, pînă la tiv. Această parte a rochiţei este largă şi se susţine pe plătcuţă.

Linia de lărgime a creţurilor. Prelungim liniile orizontale B şi C spre stînga, cu 1/4 – 1/2 din măsura de lăţime a spatelui şi însemnăm cîte un punct. Unim apoi punctele de prelungire între ele printr-o linie verticală, formînd linia de lărgime a rochiţei care reprezintă şi linia de mijloc a spatelui la corpul rochiţei. Spaţiul cuprins între linia de mijloc a corpului rochiţei şi linia verticală C – B reprezintă lărgimea necesară creţurilor. Măsura variază între limitele date, în funcţie de lărgimea pe care dorim s-o dăm rochiţei.

Linia de subraţ. Desenăm această linie aplicînd întîi măsura de grosime a bustului. În acest scop măsurăm din punctele B şi C spre dreapta, pe liniile orizontale, 1/4 din măsura de grosime a bustului, plus 1 cm şi notăm cîte 1 punct. Unim apoi aceste puncte între ele, printr-o linie verticală punctată. Pe această linie coborîm de la linia orizontală C cu 1/6 din măsura de grosime a gîtului, plus 1 cm şi însemnăm litera F. Punctul F indică adîncimea răscroiturii braţului. Prelungim apoi linia orizontală B cu 5 cm spre dreapta, în afara liniei de cadru, şi punem un punct pe care-l însemnăm cu litera G. Unim acest punct printr-o linie oblică, cu punctul F.

Răscroitura braţului. Unim punctul D cu punctul F printr-o linie bine adîncită.

Linia de sus a corpului rochiţei o formează linia orizontală C – D. Această linie poate fi modificată, urmărind conturul liniei de lungime a plătcuţei. De exemplu, în cazul plătcuţei rotunde, linia corpului rochiţei urcă pînă la nivelul umărului, după linia de contur a plătcuţei.

Linia de rotunjime a rochiţei. Măsurăm 1 cm pe linia de sibraţ, de la punctul G în sus. Din punctul stabilit ducem spre stînga o linie uşor pierdută în linia de lungime a rochiţei.

Tiparul de faţă. Desenăm în partea dreaptă, cam la 20 cm de la marginea hîrtiei, un unghi drept, pe care-l însemnăm cu litera A.

Prima linie ajutătoare este linia de lungime a rochiţei pe care o desenăm, aplicînd din punctul A în jos, pe linia verticală, măsura de lungime a rochiţei plus 2 cm. Locul stabilit îl însemnăm cu litera B. Din punctul B desenăm spre stînga o linie orizontală, paralelă cu orizontala A.

A doua linie ajutătoare este linia de lăţime a feţei, care indică totodată şi lungimea plătcuţei. Linia aceata o desenăm măsurînd din punctul A în jos, pe linia verticală, 1/3 din măsura de grosime a gîtului plus 3 cm. Punctul stabilit îl însemnăm cu litera C. Din punctul C ducem spre stînga o linie orizontală paralelă cu orizontala A.

Plătcuţa.

Răscroitura gîtului. Măsurăm din punctul A spre stînga, pe orizontală, 1/6 din măsura de grosime a gîtului plus 0,5 cm şi însemnăm un punct. Tot din punctul A măsurăm în jos, pe verticală, 1/6 din grosimea gîtului plus 1,5 cm. Punctul stabilit îl unim cu punctul de răscroitură al gîtului de pe linia de orizontală A, printr-o linie rotunjită, formînd linia de răscroitură a gîtului.

Linia de umăr. Construim o linie ajutătoare punctată, la 3 cm sub linia orizontală A, de la răscroitura gîtului spre stînga. Această linie indică înclinarea umărului la partea din faţă a plătcuţei. Aplicăm apoi, în linie oblică, lungimea umărului din spate minus 0,5 cm, începînd de la linia de răscroitură a gîtului de pe orizontala A spre stînga pînă la întîlnirea liniei orizontale ajutătoare. Locul aflat îl însemnăm cu litera D. Punctul D indică lungimea umărului. Unim acest punct cu punctul de răscroitură al gîtului, printr-o linie oblică.

Răscroitura braţului. Ca să desenăm această linie, aplicăm din punctul C spre stînga, pe orizontală, 1/2 din măsura de lăţime a spatelui, plus 2 cm, şi punem un punct pe care-l însemnăm cu litera E. Acest punct indică lăţimea feţei. Unim apoi punctul D cu punctul E peintr-o linie uşor rotunjită, formînd linia de răscroitură a braţului la plătcuţă.

Linia de lungime a plătcuţei o formează linia orizontală E – C. Această linie o putem modifica, dîndu-i diferite forme ca şi la partea din spate a plătcuţei.

Linia de mijloc a plătcuţei o formează linia verticală A – C.

Corpul rochiţei.

Linia de lărgime pentru creţuri. Prelungim liniile orizontale B şi C spre dreapta, în afara liniei de cadru, cu 1/4 – 1/2 din măsura de lăţime a spatelui, plus 2 cm, şi punem cîte un punct. Unim apoi aceste puncte între ele, printr-o linie verticală. Această linie reprezintă şi linia de mijloc a feţei.

Linia de subraţ. Ca să desenăm această linie este necear să aplicăm întîi măsura de grosime a bustului. În acest scop aplicăm din punctele B şi C spre stînga, pe liniile orizontale, 1/4 din măsura de grosime a bustului plus 3 cm, unde punem cîte un punct. Unim aceste puncte între ele printr-o linie verticală punctată. Pe această linie coborîm de la orizontala C în jos cu 1/6 din măsura de grosime a gîtului plus 2 cm şi însemnăm un punct pe care-l notăm cu litera F. Acest punct marchează adîncimea răsscroiturii braţului. Prelungim apoi linia orizontală B spre stînga liniei verticale punctate cu 7 cm şi însemnăm litera G. Unim apoi punctul G printr-o linie oblică cu punctul F, formînd astfel linia de subraţ.

Răscroitura braţului. Unim punctul E cu punctul F printr-o linie adîncită.

Linia de sus a corpului rochiţei o formează linia orizontală C, cuprinsă între mijlocul feţei şi punctul E, unde se rotunjeşte uşor. În acest scop, măsurăm 1 cm de la punctul E în jos pe linia de răscroitură a braţului şi însemnăm un punct. Ducem din acest punct spre dreapta o linie uşor peridută în orizontala C, rotunjind astfel linia de sus a corpului rochiţei.

Linia de rotunjime a rochiţei. Măsurăm 1 cm pe linia de subraţ de la punctul G în sus, unde punem un punct. Ducem apoi din acest punct o linie pierdută în orizontala B.

Tiparul de mînecuţă scurtă.

Tiparul de mînecuţă îl încadrăm într-un dreptunghi, avînd lungimea egală cu măsura de lungime a mînecii şi lăţimea egală cu jumătate din grosimea braţului, plus 2 cm. Dreptunghiul îl însemnăm cu literele A B C D.

Linia ajutătoare. Pentru desenarea tiparului, desenăm o linie ajutătoare, măsurînd din punctul C în jos, pe verticală, 1/2 din distanţa cuprinsă între punctele A şi C, plus 2 cm. Însemnăm locul cu litera E. Din punctul E ducem spre stînga o linie orizontală, pînă la linia de cadru.

Răscroitura mînecii. Unim punctul E cu E, printr-o linie bombată în partea de sus a ei, formînd linia dinpre faţă a răscroiturii mînecii. Linia din spate a răscroiturii mînecii o desenăm unind din nou punctul A cu E, printr-o linie adîncită, în partea ei de jos, cu 1 cm sub linia de cadru, aşa ca pe tipar.

Cusătura de subraţ. Măsurăm 2 cm din punctul D spre stînga pe linia orizontală, unde punem un punct. Unim apoi acest punct printr-o linie oblică cu punctul E.

Linia de lungime a mînecii. Măsurăm 1,5 cm pe linia cusăturii de subraţ, de la orizontala B în sus. Din punctul stabilit ducem o linie şerpuită, uşor pierdută în linia de cadru.

Pentru obţinerea unui tipar de mînecuţă lungă, procedăm la fel ca la mînecuţa scurtă, modificînd măsura de lungime.
Pentru obţinerea unui tipar de mînecuţă creaţă, bufantă, lărgim mînecuţa, prelungind liniile de cadru E şi B cu 4 – 6 cm spre stînga, formînd o nouă linie de mijloc a tiparului de mînecă.
Odată cu aceasta se modifică şi răscroitura mînecii ca să poată forma buful. În acest scop, prelungim linia verticală a cadrului în sus de punctul A cu 4 – 6 cm şi însemnăm locul cu litera A1. Modificăm apoi liniile de răscroitură ale mînecii, unind între ele punctele A1 şi E.

Tiparul de manşetă.
Manşeta o folosim pentru strîns lărgimea mînecuţei în parta de jos. Tiparul de manşetă este reprezentat de un dreptunghi, avînd lungimea egală cu 1/2 din măsura de grosime a pumnului, pentru mîneca lungă, la care adăugăm un plus de 3 – 4 cm pentru mînecuţa scurtă. Lăţimea cadrului este de 2 cm. Dreptunghiul îl însemnăm cu literele A B C D.

Linia de mijloc a manşetei o reprezintă linia verticală A – B.

Colţul manşetei. Măsurăm din punctele C şi D cîte 1 cm spre stînga, pe liniile orizontale şi notăm cîte un punct. Împărţim apoi în 2 linia verticală C – D şi punem un punct. Unim acest punct prin linii oblice cu punctele de pe liniile orizontale C şi D, formînd colţul manşetei.

Manşeta cu colţ se aplică numai la mînecuţa lungă. La mînecuţa scurtă manşeta este fără colţ.

Tiparul de guler. Pentru desenarea tiparului de guler rotund procedăm în felul următor:
Unim pe linia de umăr plătcuţa din faţă cu cea din spate şi le conturăm pe hîrtie, urmărind răscroitura gîtului, precum şi liniile de mijloc din spate şi din faţă. Scoatem apoi tiparele şi desenăm guleruşl în cadrul acestui contur.
Răscroitura gulerului o formează linia de contur a răscroiturii gîtului cuprinsă între semnul de mijloc al spatelui şi cel al feţei.

Linia exterioară a gulerului. Măsurăm de la răscroitura gîtului 4 – 5 cm pe linia de mijloc a spatelui, unde însemnăm un punct. Din acest punct ducem o linie rotunjită, paralelă cu linia de răscroitură a gulerului, pînă la mijlocul feţei.

Marginea exterioară a gulerului poate fi dreaptă sau cu diverse colţuri.

Colţul gulerului. Măsurăm 2 cm din mijlocul feţei spre stînga, pe linia exterioară a gulerului şi punem un punct. Unim acest punct cu punctul de răscroitură a gulerului şi punem un punct. Unim acest punct cu punctul de răscroitură a gulerului din mijlocul feţei printr-o linie rotunjită, formînd colţul gulerului.
Forma colţului poate fi şi dreaptă. În acest caz unim punctele amintite printr-o linie oblică, în loc de rotundă.

Linia de mijloc a gulerului o formează linia din mijlocul spatelui plătcuţei.

Acest guleraş dintr-o singură bucată este indicat pentru rochiţele cu fentă la mijlocul feţei. În cazul cînd fenta se face în mijlocul spatelui, facem un guleraş din două bucăţi. În acest scop, tăiem gulerul pe linia din mijlocul spatelui, formîndu-i un colţ aasemănător cu cel din faţă.
După desenare decupăm tiparul pe liniile de contur.

Modul de tricotare a rochiţei.
Tricotarea rochiţei pentru fetiţe cuprinde o gamă întreagă de modele ajurate, dantelate sau compacte. Aici fantezia are cîmp larg de acţiune. Lucrul se începe de la tiv spre plătcuţă pentru corpul rochiţei, urmărind linia tiparului.

Dacă se doreşte ca linia de subraţ să fie dreaptă, atunci se pot face, dacă modelul îngăduie, scăzături în cuprinsul rochiţei, dînd forma de clini.

Plătcuţa se execută în funcţie de forma ei, începînd cu partea cea mai lungă de pe tiparul respectiv (colţurile). Marginea plătcuţei poate fi simplă, sau cu borduri.

Mînecile pot fi cu manşete, sau li se pot face o margine lucrată cu punct de elastic care înlocuieşte manşeta la o mînecuţă mai puţin largă.

Gulerul se lucrează după tipar, începînd din mijlocul feţei sau al spatelui, dacă este desfăcut şi în faţă şi spate. Dacă este dintr-o singură bucată, se începe din mijlocul feţei, de unde se încheie.

Unele modele de rochiţă prezintă în loc de plătcuţă 2 bretele simple sau înnodate pe umăr.

În acest caz, corpul rochiţei îl montăm pe o bentiţă de aceeaşi lăţime a bretelelor. Pe dosul acestei bentiţe se aplică bretelele. Acest gen de rochiţe sînt indicate pentru vară.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Căciuliţă olandeză

Căciuliţa olandeză este formată dintr-o singură bucată de formă dreptunghiulară şi cu colţurile dinspre faţă uşor răsfrînte spre spate.

Această căciuliţă este indicată pentru fetiţele în vîrstă de 1 – 7 ani.

Dimensiunile după care se construieşte tiparul pentru copii de 1-2 ani sînt următoarele:

Lungimea: 18 cm
Lăţimea: 15 cm

Pentru copii între 2 şi 7 ani se vor mări dimenssiunile cu cîte 1 cm pentru fiecare an.

Tiparul căciuliţei olandeze. Tiparul acestui gen de căciuliţă este foarte simplu, el reducîndu-se la un dreptunghi cu lungimea şi lăţimea egale cu măsurile de lungime şi lăţime ale căciuliţei. Dreptunghiul îl însemnăm cu literele A B C D.

Linia căciuliţei dinspre faţă. Aceasta este formată de linia verticală A – B.

Linia cusăturii din spate. Este reprezentată de linia verticală C – D.

Linia de mijloc a căciuliţei. Este formată de linia orizontală A – C.

Linia de lungime este formată de linia orizontală B – D.

Colţul căciuliţei. Colţul care se răsfrînge este format din unghiul B.

După ce am însemnat pe tipar ceea ce reprezintă fiecare linie decupăm tiparul.

Modul de tricotare

Acest gen de căciuliţă este foarte simplu şi uşor de tricotat. De remarcat este faptul că pentru bordura marginilor dinspre faţă şi lungime e necesar să se aleagă un model care să fie pe ambele feţe la fel, sau cu 2 feţe, ca atunci cînd se răsfrîng colţurile care formează urechiurile să se vadă frumos.

În partea din spate se fac 2 cute şi cîteva anouri pentru trasat panglica sau şnurul cu care se leagă căciuliţa sub bărbie.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Căciuliţă cu fund

Este formată din 2 părţi: o parte din faţă şi o parte care formează fundul căciuliţei. Partea din faţă are forma dreptunghiulară, iar fundul căciuliţei poate avea formă rotundă sau dreptunghiulară.

Pentru desenarea tiparului folosim diferite măsuri, în cm, stabilite pentru cele 3 mărimi, şi anume:

Tiparul părţii din faţă.
Desenarea cadrului. Pentru desenarea acestui tipar construim în partea stîngă a hîrtiei un cadru dreptunghiular, pe care-l însemnăm cu literele A B C D.

Lungimea acestui cadru este egală cu măsura de lungime, iar lăţimea cadrului este egală cu măsura de lăţime a părţii din faţă.

Linia verticală A – B reprezintă linia dinspre faţă. Linia orizontală A – C reprezintă linia de mijloc a acestui tipar.

Linia din spate. Măsurăm 2 cm din punctul D spre stînga, pe linia orizontală, unde însemnăm locul cu un punct. Din acet punct ridicăm o linie uşor şerpuită, ce se pierde în linia verticală C. Pe această linie montăm fundul căciuliţei.

Linia de lungime a părţii din faţă. Aceasta este uşor rotunjită şi o desenăm măsurînd 1 cm pe linia dinspre spate, de la linia orizontală B în sus, iar locul stabilit îl însemnăm cu un punct. Din acest punct ducem o linie uşor pierdută în linia orizontală B.

Pensa. Ca să formăm pensa de pe linia de lungime a căciuliţei măsurăm 5 cm din punctul B spre dreapta, pe linia de lungime şi punem un punct. Din acest punct măsurăm 1,5 – 2,5 cm în continuare pe linia de lungime şi însemnăm locul cu al doilea punct. Distanţa cuprinsă între aceste puncte reprezintă adîncimea pensei.

Ca să stabilim vîrful pensei, măsurăm 4 – 5 cm în sus, din primul punct şi stabilim punctul în direcţia mijlocului pensei, apoi punctul stabilit îl unim prin linii uşor oblice cu punctele de pensă de pe linia de lungime. Măsura de 1,5 – 2,5 cm ce se dă ca adîncime pensei şi măsura de 4 – 5 cm ce reprezintă lungimea pensei, variază între aceste limite, în raport cu mărimea în care se încadrează vîrsta copilului.

Tiparul de fund al căciuliţei.
Partea de fund a căciuliţei poate avea formă rotundă sau dreptunghiulară.

Forma dreptunghiulară a tiparului.
Desenarea cadrului. Forma dreptunghiulară a părţii de fund a căciuliţei o obţinem desenînd un cadru dreptunghiular, cu liniile de lungime şi lăţime egale cu măsurile de lungime şi lăţime ale părţii de fund. Cadrul desenat îl însemnăm cu literele A B C D.

Linia verticală A – B reprezintă linia de mijloc a părţii de fund.

Linia exterioară a părţii de fund. Aceasta este formată de linia orizontală A – C şi linia verticală C – D. Acestei linii îi putem face următoarea modificare: pe linia orizontală D măsurăm 2 cm din punctul D spre stînga şi însemnăm locul cu un punct. Din acest punct ridicăm o linie şerpuită, pierdută în linia verticală C – D.
În direcţia colţului C linia exterioară poate rămîne cu colţ sau o putem rotunji, aşa ca pe tipar.
Linia exterioară a părţii de fund se ataşează la linia dinspre spate a părţii din faţă, formînd astfel căciuliţa.

Linia de lungime a părţii de fund. Aceasta este formată de linia orizontală B pînă la linia şerpuită. Această linie formează partea dinspre ceafă a căciuliţei.

Forma rotundă a tiparului.
Desenarea cadrului. Forma rotundă a părţii de fund o desenăm în cuprinsul unui cadru dreptunghiular. Lăţimea acestui cadru va fi egală cu măsura de lăţime a părţii de fund, iar lungimea cadrului va fi egală cu măsura de lăţime înmulţită cu 2. De exemplu, dacă măsura de lăţime este de 4,5 cm, lungimea va fi egală cu 9 cm. Dreptunghiul îl însemnăm cu literele A B C D. Apoi desenăm liniile ajutătoare.

Prima linie ajutătoare. Aceasta o desenăm măsurînd din punctul A în jos, pe linia verticală, 1/2 din distanţa A – B unde punem un punct, pe care-l însemnăm cu litera E. Din punctul E ducem spre stînga o linie orizontală punctată.

A doua linie ajutătoare. Această linie o formăm unind punctele C şi E printr-o linie oblică punctată.

A treia linie ajutătoare. O construim unind punctele D şi E printr-o linie oblică punctată.

După desenarea liniilor ajutătoare trecem la construirea tiparului.

Linia de mijloc a părţii de fund este formată de linia verticală A – B.

Linia exterioară a părţii de fund. Linia exterioară de formă rotundă o desenăm aplicînd distanţa A – E pe toate liniile ajutătoare începînd din punctul E. Punctele stabilite le unim între ele printr-o linie rotundă. Porţiunea liniei exterioare de o parte şi de alta a punctului A reprezintă partea din creştetul capului, iar porţiunea dintr-o parte şi alta a punctului B reprezintă partea din direcţia cefei.

Pe această linie se aşează partea de fund, de la partea dinspre faţă a căciuliţei. Decupăm tiparele pe liniile de contur, pregătindu-le pentru lucru.

Modul de tricotare
Acest gen de căciuliţă se începe a tricota din punctul B, pentru care se montează 8 – 10 ochiuri, sporind apoi la începutul fiecărui rînd lucrat pe faţă, urmînd linia tiparului.

Linia B – A reprezintă marginea din faţă a căciuliţei şi pe ea se face o bordură cu model.

Se lucrează pe tiparul cu pensele închise. În dreptul pensei se va spori cîte 1 ochi la 2 – 3 rînduri lucrate pe faţă.

Cînd se ajunge cu lucrul în partea opusă se scade cîte 1 ochi, începînd de la vîrful pensei spre bază în ordinea în care s-a sporit la pensa anterioară lucrată.

Pentru tricotarea părţii de fund a căciuliţei se procedează astfel:
Pentru forma dreptunghiulară se începe tricotarea de la latura B-A.
Pentru forma rotundă se lucrează rotund cu 5 andrele, pe care se montează un număr de ochiuri corespunzător circumferinţei fundului căciuliţei. Se împart apoi ochiurile în 4 sau 8 şi se fac scăzăturile cuvenite în direcţiile stabilite.
Dacă se stabilesc numai 4 puncte pentru scăzături se lucrează cîte 3 ochiuri deodată, mutînd primul şi al doilea ochi în aşa fel ca ochiul al doilea să cadă deasupra.
Dacă se stabilesc 8 puncte pentru scăzături se lucrează cîte 2 ochiuri deodată.

După ce s-au montat părţile căciuliţei, în spate, se ridică 1 rînd de ochiuri şi se lucrează 4-5 rînduri de elastic, în care se fac cîteva anouri. Prin anouri se trasează o panglică sau un şnur pentru legat căciuliţa sub bărbie.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Căciuliţă cu bandă

Căciuliţa se poate confecţiona în diverse feluri. Se poate face din mai multe părţi, cum este căciuliţa cu bandă dreaptă şi fundul rotund. Ea se mai poate lucra dintr-o singură bucată, aşa cum este de exemplu căciuliţa olandeză.

Căciuliţa, ca şi celelalte obiecte ce fac parte din trusoul noului născut, se lucrează după dimensiuni stabilite pentru 3 mărimi.

Căciuliţa cu bandă la mijloc

Această căciuliţă se compune din 3 bucăţi: o bandă în mijlocul capului şi 2 părţi laterale. Ea acoperă bine capul, fapt pentru care se recomandă în special pentru copiii pînă la 6 luni.

Pentru căciuliţa cu bandă vom folosi următoarele măsuri, în cm, stabilite pentru cele 3 măsuri:
Mărimea I (pînă la 3 luni): lungimea – 13 cm; lăţimea – 11 cm.
Mărimea II (de la 3 la 7 luni): lungimea – 14 cm; lăţimea – 12 cm.
Mărimea III (de la 7 la 12 luni): lungimea – 15 cm; lăţimea – 13 cm.

Tiparul părţii laterale. Desenarea cadrului. Construim în partea stîngă a hîrtiei un unghi drept cu laturile nedefinite, pe care-l însemnăm cu litera A. Aplicăm apoi din punctul A în jos, pe linia verticală, măsura de lungime a căciuliţei, iar locul stabilit îl însemnăm cu litera B. Din punctul B desenăm spre dreapta o linie orizontală. Tot din punctul A spre dreapta, pe linia orizontală, aplicăm măsura de lăţime a căciuliţei; punctul aflat îl însemnăm cu litera C. Din punctul C ducem în jos o linie verticală, pînă la linia orizontală B. Locul de întîlnire a liniei verticale C cu linia orizontală B îl însemnăm cu litera D. În felul acesta am format cadrul în interiorul căruia vom desena tiparul. Ca să desenăm tiparul este necesar să construim întîi liniile ajutătoare.

Prima linie ajutătoare. Această linie desparte cadrul în 2 părţi egale, în direcţie verticală. Pentru desenarea acestei linii, măsurăm din punctul A spre dreapta, pe linia orizontală, 1/2 din distanţa A – C şi însemnăm locul cu litera E. Din punctul E coborîm o linie verticală punctată, pînă la linia orizontală B. Această linie constituie şi un mijloc de orientare la croit, reprezentînd direcţia firului drept de lungime a materialului.

A doua linie ajutătoare. Această linie desparte cadrul în 2 părţi egale, în direcţie orizontală. Desenăm această linie, măsurînd din punctul A în jos, pe linie verticală, 1/2 din distanţa A – B şi punem un punct, pe care-l însemnăm cu litera F. Din acest punct ducem o linie orizontală punctată, pînă la linia verticală C.

Aceste 2 linii ajutătoare împart cadrul în 4 părţi egale.

A treia linie ajutătoare. Aceasta o desenăm unind printr-o linie oblică punctată, punctul E de întîlnire a liniei orizontale F cu linia verticală C.

A patra linie ajutătoare. Această linie o desenăm unind printr-o linie oblică punctată, punctul F cu punctul de întîlnire a liniei verticale E cu linia orizontală B. Cu aceasta am terminat de desenat liniile ajutătoare şi începem desenarea tiparului.

Linia de rotunjire de deasupra capului. Această linie o deenăm astfel: măsurăm 0,5 cm din punctul A în jos, pe verticală, şi punem un punct, iar din acest punct ieşim cu 0,5 cm spre stînga, în afara liniei de cadru, şi însemnăm locul cu litera A1. Acest punct indică porţiunea dinspre frunte a părţii laterale a căciuliţei. Măsurăm apoi din punctul D spre stînga, pe linia orizontală, 1/3 din distanţa A – E1 şi punem un punct, pe care-l însemnăm cu litera D1, pe care-l coborîm cu 0,5 cm sub linia de cadru. Acest punct arată porţiunea dinspre ceafă a părţii laterale a căciuliţei. Unim apoi printr-o linie curbă, punctul A1 cu punctul D1. Apoi, din punctul A1, pleacă o linie care se pierde în linia orizontală A, pînă în dreptul punctului E, iar de aici coboară spre punctul de întîlnire a liniei orizontale F, cu linia verticală C. În spaţiul dintre aceste ultime puncte, linia bombează cu 2,5 cm deasupra liniei oblice ajutătoare şi se pierde uşor pe linia verticală C, apoi se îndreaptă uşor şerpuită spre punctul D1, unde se termină linia. Pe această linie se prinde banda din mijlocul capului.

Linia dinspre faţă a părţii laterale. Unim din nou 2 punctele A1 şi D1, în felul următor: unim printr-o linie uşor oblică punctul A1 cu punctul F, iar pe acesta îl unim printr-o linie curbă cu punctul D1. Linia curbă bombează cam la jumătatea liniei oblice ajutătoare cu 1,5 cm spre stînga acestei linii, şi apoi trece prin punctul de întîlnire a liniei verticale E cu linia orizontală B. În punctul unde bombează linia curbă cu 1,5 cm se înseamnă un punct, care indică locul unde se va prinde şiretul ce leagă căciuliţa sub bărbie.

Tiparul benzii din mijlocul capului. Măsurile după care se lucrează tiparul de bandă sînt următoarele:
Măsura de lungime a benzii este egală cu lungimea liniei de rotunjime de deasupra capului de la partea laterală.
Măsura de lăţime a bentiţei se fixează astfel:

Mărimea I = 3,5 cm
Mărimea II = 4 cm
Mărimea III = 4,5 cm

Desenarea cadrului. Ca să construim tiparul de bandă formăm în partea stîngă a hîrtiei un unghi drept, cu laturile nedefinite, pe care-l însemnăm cu litera A. Din punctul A în jos, pe linia verticală, măsurăm lungimea bentiţei şi însemnăm locul cu litera B. Din punctul B desenăm spre dreapta o linie orizontală. Tot din punctul A spre dreapta, pe linia orizontală, măsurăm lăţimea bentiţei şi însemnăm locul cu litera C. Din punctul C coborîm o linie verticală, pînă la linia orizontală B, iar punctul de întîlnire a acestor linii îl însemnăm cu litera D. Prin închiderea dreptunghiului formăm cadrul în care vom desena tiparul de bandă.

Linia ajutătoare. Ca să putem desena tiparul, construim o linie ajutătoare, măsurînd din punctul A în jos, pe verticală, 1/2 din distanţa A – B, iar locul stabilit îl însemnăm cu litera E. Din punctul E ducem o linie orizontală pînă la linia verticală C.

Linia marginii dinspre frunte. Aceasta o desenăm măsurînd din punctul A spre dreapta, pe linia orizontală, 1/3 din distanţa A – C şi însemnăm locul cu un punct, pe care îl coborîm cu 0,5 cm sub linia orizontală A. Acest punct îl unim cu punctul C, printr-o linie uşor rotunjită. Linia aceasta constituie marginea dinspre frunte a benzii.

Linia marginii dinspre ceafă. Aceasta o desenăm măsurînd din punctul B spre dreapta, pe linia orizontală, 1/3 din distanţa B – D, plus 1 cm şi însemnăm locul cu un punct. Distanţa cuprinsă între acest punct şi punctul D reprezintă linia marginii dinspre ceafă a benzii.

Linia laterală a benzii. Unim printr-o linie curbă punctul de lăţime al marginii din frunte cu punctul de lăţime al marginii dinsre ceafă. Linia curbă trece prin punctul E, uşor pierdută în linia de cadru, aşa ca pe tipar. Pe această linie se ataşează părţile laterale cu linia lor de rotunjime de deasupra capului.

Linia de mijloc a benzii este formată de linia verticală C – D.

Decupăm apoi tiparele pe liniile lor de contur, pregătindu-le astfel pentru lucru.

Modul de tricotare a căciuliţei cu bandă
Pentru tricotarea părţilor laterale se montează pe andrele 5 ochiuri şi apoi, la fiecare rînd pe faţă, se sporeşte într-o parte cu 5 ochiuri şi apoi la fiecare rînd pe faţă se sporeşte într-o parte şi alta după cum cere linia tiparului care porneşte din punctul D1.

Cînd se ajunge în punctul A1 se începe încheierea ochiurilor pînă în punctul E.

Bentiţa se lucrează începînd de la linia B – D.

După ce se tricotează bentiţa şi cele 2 părţi laterale, se unesc cu punct cusut pe muchie.

Se tricotează apoi rotund un elastic pe marginea căciuliţei, scoţînd ochiuri de jur împrejur. În partea din spate se fac cîteva anouri în elastic prin care se trasează o panglică sau un şnur cu care se leagă sub bărbie.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Copii – Pieptăraşe

Pieptăraşul pentru copii sub 1 an are mînecuţă, care poate fi cu sau fără manşetă, şi un guleraş rotund.

Tiparul acestui pieptăraş se aseamănă în linii generale cu tiparul de cămăşuţă al noului născut, şi se construieşte după măsuri fixe.
Măsurile sînt stabilite pentru 3 vîrste, repectiv 3 mărimi, şi anume:

Mărimea I: pînă la 3 luni.
Mărimea II: de la 3 la 7 luni.
Mărimea III: de la 7 la 12 luni.

Măsurile, în cm, stabilite pentru cele 3 mărimi sînt:

Tiparul de pieptăraş. Desenarea cadrului. Ca să desenăm acest tipar, ne folosim de un cadru.
Construim deci, în partea stîngă a hîrtiei, un unghi drept cu laturile nedefinite, al cărui vîrf îl însemnăm cu litera A.
Linia de lungime a pieptăraşului o stabilim măsurînd din punctul A în jos, pe linia verticală, lungimea pieptăraşului, unde însemnăm punctul stabiliti cu litera B. Din punctul B desenăm spre dreapta o linie orizontală, pe o distanţă oarecare.

Linia de lărgime a pieptăraşului o stabilim măsurînd din punctul A şi B spre dreapta, pe liniile orizontale, lărgimea pieptăraşului minus 2 cm. Punctul stabilit pe linia orizontală A îl însemnăm cu litera C, iar punctul stabilit pe linia orizontală B îl însemnăm cu litera D. Unim apoi, printr-o linie verticală, punctul C cu punctul D, formînd astfel un cadru dreptunghiular, în interiorul căruia vom desena tiparul de pieptăraş.

Înainte de a trece la desenarea tiparului, vom desena liniile ajutătoare, care ne vor ajuta la desenarea tiparului de pieptăraş.

Prima linie ajutătoare. Aceasta este linia verticală care separă tiparul părţii din faţă de cel din spate şi care reprezintă linia de subraţ. Această linie o construim, măsurînd din punctul A spre dreapta, pe linia orizontală, 1/2 din distanţa A – C, plus 1 cm. Punctul stabilit pe linia orizontală A îl însemnăm cu litera E. Din acest punct ducem o linie verticală, punctată, pînă la linia orizontală B. Se dă acest plus de 1 cm la jumătate din lărgimea pieptăraşului, întrucît partea din spate este mai largă decît partea din faţă cu 1 cm.

Prin desenarea liniei verticale E s-a despărţit cadrul dreptunghiular A B C D în 2 părţi. Partea din stînga, care este mai mare, este destinată părţii din spate, iar partea din dreapta este rezervată părţii din faţă a tiparului de pieptăraş.

A doua linie ajutătoare. Aceasta este linia orizontală care va indica înclinarea liniei de umăr. Desenăm această linie, măsurînd din punctul A în jos, pe linia verticală, 1/10 din distanţa A – B plus 0,5 cm. Punctul stabilit îl însemnăm cu litera F. Din punctul F ducem spre dreapta o linie orizontală, punctată, pînă la linia verticală C.

Punctul de întretăiere a liniei orizontale F cu linia verticală E îl însemnăm cu litera G.

A treia linie ajutătoare. Aceasta este linia orizontală care va indica punctul de adîncime al răscroiturii braţului. Această linie o măsurăm, măsurînd din punctul A în jos, pe verticală, 1/2 din distanţa A – B. Locul stabilit îl însemnăm cu litera H. Din punctul H ducem spre dreapta o linie orizontală, punctată, pînă la linia verticală C. Punctul de întîlnire al liniei orizontale H cu linia verticală E îl însemnăm cu litera I.
După ce am desenat liniile ajutătoare trecem la desenarea tiparelor.

Linia de răscroitură a gîtului la partea din spate. Aceasta o desenăm măsurînd din punctul A în jos, pe verticală, 1,5 cm şi însemnăm locul cu litera A1. Acest punct va indica adîncimea răscroiturii gîtului în partea din spate.
Tot din punctul A măsurăm spre dreapta, pe linia orizontală, 1/5 din distanţa A – E, plus 0,5 cm şi însemnăm locul cu litera A2. Acest punct îl unim, printr-o linie uşor adîncită, cu punctul A1, formînd astfel linia de răscroitură a gîtului.

Linia de umăr la partea din spate. Aceasta o formăm unind printr-o linie oblică punctul A2 de pe linia orizontală cu punctul G.

Linia de răscroitură a braţului la partea din spate. Ca să desenăm această linie, măsurăm 1,5 cm din punctul G spre stînga, pe linia de umăr, şi însemnăm un punct, care va constitui şi punctul de plecare a liniei de răcroitură a braţului. Unim apoi acest punct peintr-o linie oblică, punctată, cu punctul I, care indică adîncimea răscroiturii braţului.

Ca să formăm linia de răscroitură a braţului, unim printr-o linie curbă punctul de răscroitură a braţului, de pe linia de umăr cu punctul I. Această linie trebuie să fie adîncită în partea ei inferioară, cu circa 1,5 cm spre stînga faţă de linia oblică punctată.

Linia de mijloc a spatelui este reprezentată de linia verticală A – B, cuprinsă între punctul A1 şi punctul B.

Linia de răscroitură a gîtului la partea din faţă. Aceasta o desenăm aplicînd din punctul C spre stînga pe linia orizontală, 1/5 din distanţa A – E plus 1 cm. Locul stabilit îl însemnăm cu litera C1. Acest punct indică adîncimea răscroiturii gîtului pe linia orizontală A.
Ca să stabilim adîncimea răscroiturii gîtului pe linia verticală măsurăm 1 cm de la linia orizontală E, în jos, pe linia verticală şi însemnăm locul cu un punct pe care-l notăm cu litera F1. Unim apoi acest punct, printr-o linie curbă, cu punctul C1.

Linia de umăr din partea din faţă. Aceasta o formăm unind printr-o linie oblică punctul C2 cu punctul G.

Linia de răscroitură a braţului în partea din faţă. O desenăm procedînd ca şi la partea din spate, adică măsurăm circa 1,5 cm din punctul G spre dreapta, pe linia de umăr, şi însemnăm locul cu un punct. Din acest punct ducem o linie oblică punctată pînă în punctul I. Unim apoi din nou aceste puncte (punctul de răscroitură al mînecii de pe linia umărului cu punctul I) printr-o linie curbă, adîncită spre dreapta în partea ei inferioară, cu circa 1,5 cm faţă de linia oblică punctată.

Linia de mijloc a feţei. Aceasta o desenăm prelungind cu 3-5 cm spre dreapta, atît linia de răscroitură a gîtului, cît şi linia orizontală D. Unim apoi între ele punctele de prelungire, printr-o linie verticală.

Linia de lungime a pieptăraşului o formează linia orizontală B – D, plus prelungirea din mijlocul feţei, unde se poate termina în linie dreaptă sau rotunjită, aşa ca pe tipar. Decupăm apoi tiparul pe liniile lui de contur.

Tiparul de mînecuţă. Desenarea cadrului. Pentru desenarea tiparului de mînecuţă construim în partea stîngă a hîrtiei un unghi drept, cu laturile nedefinite. Acet unghi îl însemnăm cu litera A.

Ca să desenăm linia de lungime a mînecuţei, aplicăm din punctul A în jos, pe linia verticală, măsura de lungime a mînecuţei şi însemnăm locul cu litera B. Din punctul B ducem spre dreapta o linie orizontală, paralelă cu linia orizontală A.
Tot din punctul A aplicăm măsura de lărgime a mînecuţei, spre dreapta, pe linia orizontală şi însemnăm punctul stabilit cu litera C. Din punctul C coborîm o linie verticală, pînă la linia orizontala B. Punctul de întîlnire a liniei verticale C cu linia orizontală B îl însemnăm cu litera D. În felul acesta am format un cadru dreptunghiular, în interiorul căruia vom desena tiparul mînecuţei.

Linia de răscroitură a mînecii. Formăm această linie măsurînd din punctul stabilit şi notăm cu litera E. Unim apoi acest punct cu punctul A, printr-o linie oblică punctată şi, apoi, printr-o linie curbă, rotunjită cu 1,5 cm deasupra liniei punctate. În acest fel am desenat linia de răscroitură a mînecii.

Linia cusăturii de subraţ. Măsurăm 2,5 cm din punctul D spre stînga, pe linia orizontală, şi însemnăm un punct. Unim apoi, cu o linie oblică, acest punct cu punctul E.

Linia de mijloc a mînecuţei este formată de linia A – B.

Tiparul de guleraş. Desenarea cadrului. Pentru desenarea tiparului de guleraş, construim, ca şi la celelalte tipare, un unghi drrept în partea stîngă a hîrtiei, pe care îl însemnăm cu litera A.

Linia de lungime a guleraşului o stabilim aplicînd din punctul A în jos, pe linia verticală, măsura de lungime a gulerului, iar punctul fix îl însemnăm cu litera B. Din punctul B ducem spre dreapta o linie orizontală, paralelă cu linia orizontală A.

Linia de lăţime a guleraşului o stabilim aplicînd din punctele A şi B spre dreapta măsura de lăţime a guleraşului. Punctul stabilit pe linia orizontală A îl însemnăm cu litera C, iar punctul de pe linia orizontală B îl însemnăm cu litera D. Unim apoi punctul C cu D printr-o linie verticală, construind astfel cadrul în interiorul căruia vom desena tiparul de guleraş.

Înainte de a trece la desenarea tiparului, vom construi cîteva cîteva linii ajutătoare, de care ne vom folosi în desenarea tiparului.

Prima linie ajutătoare. Aceasta desparte cadrul în 2 părţi egale, pe direcţie verticală. Desenăm această linie măsurînd din punctul A pre dreapta 1/2, adică jumătate din distanţa A – C şi punctul aflat îl însemnăm cu litera E. Din punctul E coborîm o linie verticală punctată, pînă la linia orizontală B.

A doua linie ajutătoare. Aceasta împarte cadrul în 2 părţi egale, pe direcţie orizontală. Această linie o construim măsurînd din punctul A în jos, pe verticală, 1/2 din distanţa A – B şi însemnăm locul cu litera F. Din punctul F ducem spre dreapta o linie orizontală punctată, pînă la linia verticală C.
Punctul de întretăiere a liniei orizontale F cu linia verticală E îl desenăm cu litera G.

A treia linie ajutătoare. Aceasta va indica linia de mijloc a gulerului. Desenăm această linie măsurînd din punctul C în jos, pe linia verticală, 2 treimi din distanţa A – F. Punctul aflat îl însemnăm cu litera H. Unim apoi acest punct cu punctul E printr-o linie oblică punctată.
După construirea liniilor ajutătoare desenăm liniile de contur ale tiparului.

Linia de răscroitură a gîtului. Ca să formăm această linie măsurăm din punctul D în sus, pe verticală, 1/2 din distanţa A – F şi însemnăm locul cu un punct, pe care îl notăm cu litera D1. Acest punct va indica adîncimea răscroiturii gîtului în mijlocul feţei.
Din punctul E măsurăm 4 cm pe linia oblică punctată şi însemnăm locul cu litera E1. Punctul E1 indică mijlocul spatelui şi, totodată, lăţimea guleraşului în acest punct. Întărim apoi, printr-o linie plină, lăţimea guleraşului din spate.
Ca să formăm linia de răscroitură a gîtului, unim punctul E1 din mijlocul spatelui cu punctul D1 din mijlocul feţei, printr-o linie curbă, care să treacă prin punctul G. În felul acesta am desenat linia de răscroitură a gîtului.

Linia exterioară de rotunjire. Aceasta o desenăm unind printr-o linie uşor rotunjită punctul E din mijlocul spatelui, cu punctul D1 din mijlocul feţei. Această linie urmăreşte linia de răscroitură a gîtului trecînd, după ce se pleacă din punctul E, prin punctul F, apoi prin punctul de întîlnire a liniei verticale E, cu linia orizontală B, ca apoi să se rotunjească spre mijlocul feţei, formînd un colţ rotund, sau se poate continua în linie dreaptă, formînd un colţ drept în mijlocul feţei.

Observaţii. Măsura de 4 cm la lăţimea guleraşlului, în mijlocul spatelui este potrivită pentru Mărimea I, urmînd ca pentru următoarele mărimi să se adauge cîte un plus de 0,5 cm pentru fiecare mărime.

Modul de tricotare a pieptăraşului
Se montează pe andrele un număr de ochiuri corespunzător cu lărgimea totală a pieptăraşului.
Se face sau nu o bordură pe margine şi în mijlocul feţei, cu punct leneş sau cu alt model de bordură, iar restul se lucrează simplu, ajurat sau cu diferite modele.

Unele pieptăraşe se pot face cu plătcuţe lucrate cu punct de elastic sau cu mînecuţă raglan.

Pentru mîneca raglan se procedează ca şi la bluza pentru femei, începînd de la subraţ se lucrează odată cu mîneca.

Mînecile pot avea sau nu manşete cu bordură sau cu elastic.

În jurul gîtului se poate aplica un guler drept sau rotund, sau se pot face anouri prin care se trasează o panglică sau un şnur.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.

Costum de baie

Costumul de baie este alcătuit din chiloţi şi sutien. Întreg costumul este tricotat cu punct de jerseu şi este brodat cu un motiv marin.

Chiloţii sînt formaţi din 2 părţi, faţă şi spate.

Partea din faţă se lucrează astfel:
Se montează pe andrele un număr de ochiuri corespunzător măsurii de grosime a taliei. Cu acest număr de ochiuri se lucrează un elastic dublu pe lăţime de 4-5 cm. Se împarte apoi în 2 numărul ochiurilor de pe andrea şi, în dreptul acestui punct, de o parte şi de alta a unui ochi se sfîrşeşte cîte 1 ochi la rîndurile lucrate pe faţă. Se lucrează astfel pînă se realizează o margine de 20 cm (aceasta este marginea de pe şold). În această direcţie înmulţirea ochiurilor pe linia de mijloc începe chiar în ochiul din mijloc, iar celelalte ochiuri, de o parte şi de alta a ochiului din mijloc, se lucrează cu punct de semielastic 1X1. Se lucrează astfel circa 5 cm, apoi înmulţim cîte 1 ochi la dreapta şi la stînga ochiului din mijloc, unde se formează un clin triunghiular.

Se încheie apoi ochiurile elasticului ce formează piciorul de o parte şi de alta a clinului, care este tricotat pe jumătate.

În rîndul următor se montează la dreapta şi la stînga clinului tot atîtea ochiuri cîte s-au încheiat şi se începe tricotarea părţii din spate.

Spatele: se tricotează elasticul pentru picior de o parte şi alta a clinului unde se fac şi scăzăturile, cîte 1 ochi pe faţă, pînă cînd clinul devine rombic, iar bentiţa piciorului s-a terminat.

Cu rîndul următor se lucrează drept, iar în mijlocul spatelui, de o parte şi de alta a ochiului din mijloc se face cîte o scăzătură pe faţa lucrului.

Se continuă lucrul pînă devine la fel cu faţa. Se termină spatele cu un elastic dublu, ca şi la faţă. Se încheie pe şolduri.

Pe partea dreaptă a feţei, deasupra liniei piciorului, se face o broderie.

În talie se introduce sub elastic un şnur care se înnoadă în mijlocul feţei.

Sutienul este format din 2 părţi identice ale feţei şi cordonul. Pentru tricotarea unei părţi se montează circa 135 ochiuri de lînă subţire, pentru o persoană care are grosimea bustului 90-94 cm.

Rîndul 1: se tricotează 44 ochiuri pe faţă, 3 ochiuri tricotate împreună, mutînd primul şi al doilea ochi, astfel ca cel de al doilea ochi să fie deasupra.

Rîndurile lucrate pe dosul lucrului: toate ochiurile se lucrează pe dos.

13 rînduri lucrate pe faţă: se sporeşte 1 ochi la fiecare început de rînd, se scad 3 ochiuri deasupra celor scăzute în rîndul precedent, mutînd primul şi al doilea ochi astfel ca cel de al doilea ochi să fie deasupra, iar la sfîrşitul rîndului se face o scăzătură lucrînd 2 ochiuri împreună.

După cele 13 rînduri se lucrează 6 cm începînd rîndul pe faţă cu marginea dreaptă (nu se mai sporeşte), se scad cele 3 ochiuri deasupra celor precedente şi se termină rîndul cu o scăzătură (2 ochiuri lucrate împreună).

După tricotarea celor 6 cm rămîn pe andrea 52 ochiuri, cîte 26 ochiuri de o parte şi de alta a scăzăturii cu 3 ochiuri. Aceste ochiuri se trec pe 2 andrele şi se încheie împreună începînd de la margine şi terminînd la scăzătură. În felul acesta s-a lucrat o parte a feţei sutienului.

Partea a doua se lucrează la fel şi apoi se unesc între ele pe linia celor 13 rînduri cu ochiuri adăugate. Colţul format prin scăzătura de 3 ochiuri indică locul unde se prind beretele formate dintr-un şnur.

Pe partea stîngă a sutienului se face aceeaşi broderie ca la chilot.

Pentru tricotarea cordonului se montează pe andrea circa 50-60 ochiuri şi în continuare se scot ochiuri pe faţă din marginea de jos a sutienului, apoi se montează în continuare încă 50-60 ochiuri şi apoi se lucrează 4 rînduri cu punct de jerseu, 1 rînd pe dos şi apoi iar 4 rînduri cu punct de jerseu pentru tivirea cordonului. Marginile cordonului se tivesc cu punct ascuns, iar cordonul sutienului se înnoadă în mijlocul spatelui.

„Tricotaje de mînă”, Ana Popescu, Ed. Tehnică, 1966.