Complet de bluză în dungi cu mînecă chimono şi jachetă cu mînecă lungă – Model nr. 14

Cu un colorit plăcut armonizat, acest complet se lucrează pe fond galben, cu dungi verzi şi benzi negre.

Bluza

Furnituri: poza moddel 14
Circa 150 g lînă galbenă, 100 g lînă verde, 50 g lînă neagră, andrele nr. 2 ½ şi 3.

Mărimea:
Circumferinţa pieptului circa 98 cm, lungimea 52 cm.

model 14Model:
I. Marginea de jos a bluzei şi decolteul se tricotează în „punct leneş”, toate rîndurile pe faţă.

II. Restul în felul următor: modelul este format din 30 rînduri, astfel: Rîndul 1, 2, 3, 4 se tricotează cu lînă neagră în „punct leneş” toate rîndurile (dus şi întors) se lucrează pe faţă. Rîndul 5, 6, 7, 8 cu lînă galbenă în „punct de jerseu”. Urmează 18 rînduri în „punct de jerseu” alternînd 2 rînduri verzi cu 2 rînduri galbene. Începem cu 2 rînduri verzi şi terminăm tot cu 2 rînduri verzi. Rîndul 27, 28, 29, 30 cu lînă galbenă în „punct de jerseu”.

Măsura:
27 ochiuri şi 40 rînduri = 10 cm din modelul II.

Spatele: montăm 100 ochiuri cu lînă galbenă pe andrele nr. 3, tricotăm drept 6 rînduri în „punct leneş”, apoi aplicăm o dată modelul II. Continuăm pe andrele nr. 2 ½ aplicînd încă o dată modelul II.

Avem 15 cm înălţime totală şi începînd de aici tricotăm din nou cu andrelele nr. 3 (repetînd mereu modelul II) o bucată de 16 cm în înălţime, crescînd la fiecare margine a lucrului cîte 1 ochi la 4 cm. În total am crescut 8 ochiuri (cîte 4 ochiuri la o margine). S-au format 108 ochiuri. Continuăm lucrul cu 10 cm în înălţime (repetînd mereu modelul II). Creştem în continuare la fiecare margine cîte 1 ochi la 1 cm. În total am crescut 20 ochiuri (cîte 10 ochiuri la o margine). Avem 128 ochiuri cu care tricotăm 10 cm în înălţime, scăzînd la fiecare margine pentru a forma linia umerilor cîte 3 ochiuri la 1 cm. În total am scăzut 60 ochiuri (cîte 30 la fiecare umăr). Încheiem faţa tricotînd în „punct leneş” 4 rînduri negru, 4 rînduri galben. Scădem toate ochiurile într-un singur rînd.

Faţa:
Se lucrează la fel ca spatele.

Călcăm şi încheiem la maşină.

La marginile mînecilor formăm un tiv îndoind pe dos 1 cm din mînecuţă.

Jacheta

Furnituri:
Circa 460 g lînă galbenă, 20 g lînă neagră, 20 g lînă verde, 5 nasturi, andrele nr. 3.

Mărimea:
Circumferinţa pieptului circa 98 cm, lungimea 52 cm.

Spatele:
Montăm 120 ochiuri din lînă galbenă pe andrele nr. 3 şi tricotăm drept 6 rînduri în „punct leneş”. Aplicăm o dată modelul II şi terminăm bordura cu 6 rînduri în „punct leneş” cu lînă neagră. Continuăm drept cu lînă galbenă, în „punct de jerseu”, 20 cm în înălţime.

Răscroiala mînecii:
Scădem la începutul rîndurilor următoare, de 2 ori cîte 6 ochiuri, de 4 ori cîte 2 ochiuri şi de 10 ori cîte 1 ochi. În total am scăzut 30 ochiuri (cîte 15 la o margine). Au rămas 90 ochiuri cu care tricotăm 18 cm drept.
Umărul: scădem la începutul rîndurilor care urmează, de 10 ori cîte 6 ochiuri, în total am scăzut 60 ochiuri (cîte 30 ochiuri pe un umăr) şi au mai rămas la mijloc 30 ochiuri pe care le încheiem într-un singur rînd.

Partea dreaptă a feţei:
Montăm 60 ochiuri pe andrele nr. 3 şi tricotăm 6 rînduri cu lînă galbenă în „punct leneş”. Urmează modelul II, apoi 6 rînduri în „punct leneş”cu lînă neagră. Continuăm drept cu lînă galbenă, în „punct de jerseu”, tricotînd 20 cm în înălţime.

Răscroiala mînecii:
Scădem la începutul rîndurilor pe această linie o dată 6 ochiuri, de 2 ori cîte 2 ochiuri şi de 5 ori cîte 1 ochi. Am scăzut 15 ochiuri şi au mai rămas 45 ochiuri cu care tricotăm drept 18 cm în înălţime.

Umărul şi răscroiala gîtului:
Începem să formăm linia umărului scăzînd la începutul rîndurilor pe această linie de 5 ori cîte 6 ochiuri. Între timp la marginea interioară a feţei, la înălţimea totală de 37 cm, începem să formăm răscroiala gîtului, scăzînd la începutul rîndurilor pe această linie cîte 1 ochi la 1 cm.

Partea stîngă a feţei:
Se tricotează la fel, însă inversat.

Mîneca:
Montăm 56 ochiuri pe andrele nr. 3 şi tricotăm 6 rînduri cu lînă galbenă, în „punct leneş”. Aplicăm o dată modelul II şi încheiem bordura mînecii cu 6 rînduri din lînă neagră, în „punct leneş”. Continuăm cu lînă galbenă în „punct jerseu” 30 cm înălţime, crescînd la fiecare margine cîte 1 ochi la 2 cm. În total am crescut 30 ochiuri (cîte 15 ochiuri la o margine). Avem 86 ochiuri cu care începem să formăm ovalul mînecii, scăzînd la începutul rîndurilor care urmează de 2 ori cîte 5 ochiuri, de 2 ori cîte 2 ochiuri, de 50 ori cîte 1 ochi, de 2 ori cîte 3 ochiuri, de 2 ori cîte 4 ochiuri, iar ultimele 8 ochiuri le scădem într-un singur rînd. Tricotăm mîneca următoare la fel.

Banta:
Montăm 10 ochiuri de lînă galbenă şi tricotăm în „punct de semielastic” o bandă de 125 cm lungime. La 2 cm înălţime după montarea celor 10 ochiuri, formăm o butonieră din 2 ochiuri şi tricotăm în continuare formînd încă 4 butoniere (în total 5), la distanţa de 7 cm între ele. La cele două capete ale benţii, vom aplica coloratura modelului II, lucrată însă în „punct de semielastic”.

Călcăm aburit părţile tricotate şi încheiem la maşină. Prindem banda cap în cap cu marginile feţelor, prin cusături de mînă pe dosul jachetei, fără a călca. Coasem 5 nasturi.

tipar 14

„Tricotaje de mînă”, Cornelia Both şi Martha Recht, Ed. Tehnică, 1959

Lasă un comentariu