Jachetă chimono cu benţi ajurate – Model nr. 18

Călduroasă şi elegantă, această jachetă înlocuieşte canadiana de stofă în zilele răcoroase. Se poate lucra din „lînă industrială” pusă în vînzare în magazine. Se tricotează cu firul dublat (lucrăm cu 2 fire). Recomandăm culoarea galbenă.

poza model 18Furnituri:
Circa 600 g lînă, 5 andrele pentru ciorapi, andrele nr. 3 ½.

Mărimea:
Circumferinţa pieptului circa 96 cm.

Model:

I. După schema dată.

II. „Punct de jerseu”. model 18

Spatele:
Montăm 76 ochiuri pe andrele nr. 3 ½ şi tricotăm 8 rînduri cu modelul ajurat I (adică executăm o singură dată modelul I după schemă). Continuăm 14 rînduri în „punct de jerseu”, tricotăm din nou modelul I, urmează 14 rînduri în „punct de jerseu”, apoi pentru a treia oară modelul I. De la începutul lucrului şi pînă în acest punct vom lucra drept. După ce am lucrat 3 benţi cu modelul I, în următoarele 14 rînduri (în „punct de jerseu”) vom creşte cîte 1 ochi la începutul fiecărui rînd de dus şi întors. În total creştem 14 ochiuri. Avem 90 ochiuri. În rîndul următor creştem dintr-o dată, la fiecare margine a lucrului, cîte 55 ochiuri. Avem 200 ochiuri cu care continuăm lucrul astfel: * 8 rînduri cu modelul I, apoi 14 rînduri în „punct de jerseu”; repetăm de 4 ori de la * scăzînd astfel: (începînd din primul rînd cu 200 ochiuri) la începutul şi la sfîrşitul fiecărui rînd scădem cîte un ochi exceptînd tot al 5-lea rînd la care nu scădem deloc. model 18_1

Cînd au rămas 56 ochiuri pe andrea, încheiem.
Ridicăm pe andrea pe faţa lucrului, ultimele 36 ochiuri din cele 200 ochiuri şi tricotăm în jos 14 rînduri în „punct de jerseu” şi model I. Scădem totodată cîte 1 ochi pe linia A – B, la începutul şi la sfîrşitul fiecărui rînd, iar pe linia A – C, scădem căte 1 ochi numai la începutul rîndurilor, terminînd astfel toate ochiurile. Continuăm lucrul pentru mîneca următoare la fel, inversat.

Partea dreaptă a feţei:
Montăm 44 ochiuri şi tricotăm drept 8 rînduri cu modelul I. Continuăm 14 rînduri în „punct de jerseu”, repetăm pentru a doua oară modelul I, din nou urmează 14 rînduri în „punct de jerseu”, şi pentru a treia oară modelul I. La marginea interioară a lucrului, vom forma cîte o butonieră la mijlocul fiecărei benţi lucrate în „punct de jerseu”. După ce am executat 3 benzi cu modelul I, în următoarele 14 rînduri lucrate în „punct de jerseu” vom creşte cîte 1 ohi la începutul fiecărui rînd, la marginea exterioară a lucrului, deci în total 7 ochiuri. Avem 51 ochiuri. În rîndul următor creştem la marginea exterioară a feţei 55 ochiuri. La marginea interioară lucrăm drept. Avem 106 ochiuri cu care continuăm lucrul astfel: * 8 rînduri cu modelul I, urmează 14 rînduri în „punct de jerseu”. Repetăm încă de 4 ori de la * , scăzînd cîte 1 ochi la începutul fiecărui rînd, exceptînd tot al 5-lea rînd în care nu scădem deloc.

Răscroiala gîtului:
La înălţimea totală de 55 cm, începem să scădem răscroiala gîtului astfel: de 5 ori cîte 1 ochi şi de 4 ori cîte 2 ochiuri. Încheiem ochiurile rămase, într-un singur rînd.

Ridicăm pe andrea, pe faţa lucrului, ultimele 36 ochiuri din cele 106 ochiuri şi tricotăm 14 rînduri în „punct de jerseu”, apoi modelul I, scăzînd cîte 1 ochi la începutul şi la sfîrşitul fiecărui rînd pe linia A – B, şi cîte 1 ochi la începutul fiecărui rînd A – C, pînă cînd am epuizat astfel toate ochiurile.

Partea stîngă a feţei se lucrează la el, însă inversat.

Călcăm uşor aburit şi încheiem la maşină. La extremitatea de jos a mînecilor ridicăm 36 ochiuri pe 4 andrele groase de ciorapi şi tricotăm în „punct de semielastic”, 6 cm în înălţime, formînd manşetele. Rezervele jachetei (rămse pe dos) după ce am montat toate părţile, le descălcăm bine. Tivim pe dos marginile feţei cu o bentiţă lată de 3 cm, în „punct leneş”.

tipar 18
„Tricotaje de mînă”, Cornelia Both şi Martha Recht, Ed. Tehnică, 1959

One response to this post.

  1. Posted by VIOLETA on martie 9, 2013 at 3:47 pm

    Imi plac toate modelele , cum sa fac sa le scot la imprimanta?

    Răspunde

Lasă un comentariu